Terapia de grup nu este o tehnică nouă în psihologie. La începutul secolului al XX-lea, unii medici, precum Joseph Pratt și Edward W. Lazell, au organizat grupuri de sprijin pentru pacienții lor și au observat că au obținut rezultate bune.

Mai târziu, în 1944, psihologul Kurt Lewin a început să lucreze la conceptul de „dinamică de grup” și a făcut referire pentru prima dată la grup ca un set de oameni independenți care, totuși, formează un întreg care este mult mai mult decât suma. . a pieselor.

Cu toate acestea, a fost în 1931 o perioada când terapia de grup a izbucnit în practica clinică. Acest pas înainte se datorează psihiatrului Jacob Levy Moreno, care a introdus termenul de „psihoterapie de grup” și a contribuit la răspândirea acestei forme de psihoterapie, mai întâi în Statele Unite și apoi în restul lumii.

În prezent, terapia de grup este un instrument consolidat în domeniul Psihologiei și Psihiatriei. Beneficiile sale au fost documentate pe scară largă în literatura științifică, iar eficiența sa în abordarea diferitelor probleme și tulburări este dovedită.

Terapia de grup se concentrează pe interacțiunile care au loc în grup, care devine un spațiu de aerisire a problemelor fiecăruia dintre membri și de a găsi soluții la acestea. La fel ca psihoterapia individuală, această metodă de lucru are ca scop să-i ajute pe oameni să-și rezolve conflictele, să-și recapete echilibrul emoțional, să-și stimuleze creșterea personală, să-și îmbunătățească abilitățile sociale și să le ofere instrumentele de adaptare de care au nevoie.

Obiectivul esențial este ca grupul să fie instrumentul care sporește schimbarea dorită. Terapia de grup este atât de eficientă pentru că oamenii simt că nu sunt singuri cu problema lor, rupând izolarea pe care mulți au suferit-o. Pe de altă parte, posibilitatea de a vă împărtăși emoțiile și gândurile fără teama de critică favorizează un nivel ridicat de coeziune de grup care duce la schimbări psihologice mai stabile în timp.

Terapia de grup poate fi foarte utilă pentru tratarea majorității problemelor sau tulburărilor psihologice, fie ca element terapeutic izolat, fie ca o completare a psihoterapiei individuale.